Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș image

Documentul Papal al beatificarii Episcopilor Martiri a ajuns la Blaj

asda

Documentul final care atestă beatificarea celor Șapte Fericiți Episcopi Martiri greco-catolici, „Breve di Beatificazione”, a fost predat Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, de Părintele Vasile Man, postulator al cauzei de beatificare pentru episcopii greco-catolici morți în timpul regimului comunist.

Decretul a fost emis la Blaj, în data de 2 iunie 2019, cu ocazia Sfintei Liturghii de beatificare a celor Șapte Fericiți Episcopi Martiri, care fost oficiată de însuși Sfântul Părinte Papa Francisc, și este semnat de Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin.

Traducerea în limba română a decretului apostolic „Breve di Beatificazione”, în textul de mai jos:

 

 

 

FRANCISCUS

PP

spre veșnică aducere aminte

 

Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze. Căci oricine vrea să-și salveze viața o va pierde; dar cel ce-și pierde viața pentru mine și pentru evanghelie, o va salva (Mc 8, 34-35).

 

Aceste cuvinte ale Domnului consemnate în Evanghelie au fost mărturisite și trăite de cei șapte Venerabili Slujitori ai lui Dumnezeu, Episcopi ai Bisericii greco-catolice din România: Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu. Întrucât la sfârșitul celui de-al doilea război mondial România a fost subjugată unui regim dominat de ideologia sovietică, Biserica greco-catolică a fost supusă unei persecuții crunte, declanșată și desfășurată de puterea civilă care a avut intenția de a o distruge complet din sânul poporului român. Acești Episcopi greco-catolici au urmat “atât calea crucii Bisericii” cât și “calea Fericirilor”, și-au oferit viața pentru apărarea credinței catolice și pentru păstrarea comuniunii cu Succesorul lui Petru, luptând totodată cu tărie pentru a apăra Biserica însăși. Conform planului regimului comunist de suprimare a Bisericii greco-catolice, au fost arestați toți între zilele 27-29 ale lunii octombrie a anului 1948 și duși într-un lagăr pentru deținuți, amenajat în vila patriarhului ortodox din localitatea Dragoslavele, iar apoi într-un centru de detenție la mănăstirea ortodoxă din localitatea Căldărușani. În anul 1950, fără proces și fără sentință de condamnare, au fost transferați la închisoarea de exterminare din Sighet. Cei care au rezistat înfometării și bolilor din acest loc îngrozitor au fost transferați ulterior într-un centru de detenție organizat la mănăstirea ortodoxă de la Căldărușani. Acești  martiri sunt:

 

1. Valeriu Traian Frențiu, cel mai vârstnic în episcopat, născut la 25 aprilie 1875 în localitatea Reșița, fiul unui preot greco-catolic. După ce și-a terminat studiile teologice la Seminarul Central din Budapesta, a fost hirotonit preot la 20 septembrie 1898. Numit episcop de Lugoj, a primit consacrarea episcopală la 14 ianuarie 1913 și a condus cu sârguință eparhia până în anul 1922, când a fost transferat la Eparhia de Oradea Mare a Românilor. Între anii 1941-1947 a exercitat și funcția de Administrator Apostolic al provinciei mitropolitane de Blaj, iar în anul 1948 Suveranul Pontif Papa Pius al XII-lea l-a făcut arhiepiscop ad personam. În calitate de decan al Colegiului episcopal greco-catolic român, el a reprezentat Biserica greco-catolică în fața autorităților civile și a condus în mod eficient rezistența acestei Biserici în fața asaltului întreprins pentru distrugerea ei.

Arestat în noaptea dintre 28 și 29 octombrie 1948, a fost dus în lagărul de detenție de la Dragoslavele, apoi în centrul de detenție de la mănăstirea ortodoxă din Căldărușani; în anul 1950 a fost transferat la închisoarea din Sighet. Suferind de o boală gravă din cauza condițiilor inumane de viață și nefiindu-i oferit niciun tratament medical, a murit în ziua de 11 iulie a anului 1952, avându-i alături pe frații săi întru episcopat. A fost îngropat în secret, noaptea, în cimitirul orașului, iar mormântul său nu ne este cunoscut.

2. Vasile Aftenie s-a născut la 14 iulie 1899, în satul Lodroman din Transilvania. După ce a intrat la seminarul din Blaj, a fost trimis la Roma, unde, în anul 1925, a obținut doctoratul în teologie la Ateneul De Propaganda Fide. Întors în țara natală, a fost hirotonit preot la 1 ianuarie 1926, fiind apoi promovat în funcția de profesor la Academia Teologică din Blaj. În anul 1934 i s-a încredințat misiunea de protopop de București, apoi în anul 1937 a fost numit canonic al Capitlului din Blaj, iar în cele din urmă, în anul 1939, a fost numit rector al Academiei Teologice din același oraș. În ziua de 6 iunie 1940 a fost consacrat episcop cu titlul Ulpianensis și numit în funcția de auxiliar al Arhiepiscopiei de Alba Iulia și Făgăraș, unde a îndeplinit îndatoririle de vicar general pentru București și teritoriul Vechiului Regat al României. Arestat în noaptea dintre 28 și 29 octombrie 1948, împreună cu ceilalți episcopi greco-catolici români, a fost dus în lagărul de detenție de la Dragoslavele, apoi în centrul de detenție de la mănăstirea ortodoxă din Căldărușani. A fost supus unor dure interogatorii din partea Securității cu intenția de a-i înscena un proces politic. Declarațiile sale scrise de mână, făcute în timpul interogatoriilor, arată că nu a făcut compromisuri și a rămas ferm în credința sa catolică. Neînvinsul episcop a murit noaptea, în infirmeria închisorii Văcărești, în data de 10 mai 1950, în urma unui ictus cerebral de care suferise cu câteva săptămâni înainte. Motivul real pentru care s-a îmbolnăvit și a murit a fost însă hărțuirea dură, care durase zece luni. A fost primul episcop greco-catolic din România care și-a dat viața pentru credința sa.

3. Ioan Suciu, fiu al unui preot greco-catolic, s-a născut la 3 decembrie 1907 în orașul Blaj din Transilvania. A obținut doctoratul în filosofie și în teologie la Roma, unde a și fost hirotonit preot la 29 noiembrie 1931. După terminarea studiilor, s-a întors în țara natală, unde a lucrat ca profesor la Academia Teologică. A fost considerat unul dintre cei mai mari oratori ai Bisericii și un apostol al tineretului”. Destinat ca auxiliar al Eparhiei de Oradea Mare și numit episcop cu titlul de Moglaenensis, a primit consacrarea episcopală în ziua de 20 iulie a anului 1940. În anul 1947 a fost numit Administrator Apostolic de Blaj. În această calitate a întărit zelul clerului și al poporului prin numeroase inițiative pastorale și spirituale; cu omiliile sale a întărit în credință poporul, aflat deja sub presiunea de a părăsi Biserica Română Unită, greco-catolică. Foarte apreciat de credincioși și temut de autoritățile regimului dictatorial, a fost arestat de două ori în septembrie 1948, în timp ce efectua vizite pastorale. Pentru a treia oară, a fost arestat la 27 octombrie 1948.  Dus la centrul de detenție de la mănăstirea ortodoxă Căldărușani, a fost transferat apoi la închisoarea de la Ministerul Afacerilor Interne din București, unde a fost supus unor interogatorii foarte dure, într-o încercare nereușită de a-l implica într-un proces politic. În luna octombrie a anului 1950 a fost dus la închisoarea din Sighet. Suferind de colită cronică gravă, nu a primit nici hrană adecvată și nici tratament medical și a murit de foame la Sighet, oferindu-și viața Domnului, la data de 27 iunie 1953. A fost înmormântat în “Cimitirul Săracilor” din Sighet, iar mormântul său nu ne este cunoscut.

4. Tit Liviu Chinezu, fiul unui preot greco-catolic, s-a născut la Iernuțeni, lângă  Reghin, la data de 22 decembrie 1904. A fost trimis la studii la Roma; a obținut doctoratul în filosofie și licența în teologie. A fost hirotonit preot la 18 ianuarie 1931. Întors în țara natală, a fost numit profesor de teologie; din 1940 până în 1945 a deținut funcția de Rector al Academiei Teologice din Blaj. Numit protopop de București în 1946, a fost considerat de Securitate ca fiind  unul dintre cei mai aprigi opozanți” ai inițiativei regimului de desființare a Bisericii greco-catolice. Ca și ceilalți Prelați, a fost arestat în mod arbitrar și fără motiv și a fost închis în centrul de detenție de la Căldărușani. A fost consacrat episcop în mod clandestin la 25 aprilie 1949, cu mandatul secret al Nunțiaturii Apostolice. Într-un bilet autograf adresat Nunțiului a declarat: Îmi ofer viața pentru a-l sluji pe Petru cu toată integritatea și sinceritatea. În mai 1950 a fost dus la închisoarea din Sighet, unde s-a îmbolnăvit grav din cauza regimului de viață aspru și nu a primit niciun tratament medical. Înainte de a muri a fost izolat într-o celulă, unde și-a încredințat sufletul lui Dumnezeu la 15 ianuarie 1955. A fost înmormântat în “ Cimitirul săracilor” din Sighet, iar mormântul său nu ne este cunoscut.

5. Ioan Bălan s-a născut la 12 februarie 1880 în localitatea Teiuș din Transilvania. După ce a studiat teologia la Seminarul Central din Budapesta, a fost hirotonit preot la 24 iunie 1903. Și-a desăvârșit studiile la Institutul Augustineum din Viena, unde a obținut doctoratul în teologie în 1906. Întors în țară, a fost numit în anul 1909 paroh al comunității greco-catolice din București, apoi, în 1911, protopop al Bucureștiului. În 1921, i s-a încredințat funcția de Rector al Academiei de Teologie din Blaj, iar mai târziu a fost cooptat ca membru al Comisiei Pontificale pentru redactarea unificată a Dreptului Bisericilor Orientale. A publicat importante lucrări de teologie și a tradus Noul Testament în limba română. A fost consacrat episcop de Lugoj la 18 octombrie 1936. Arestat în mod arbitrar la 29 octombrie 1948, a suferit chinuri severe în lagărul de la Dragoslavele, apoi a fost transferat în cel de la mănăstirea ortodoxă Căldărușani, iar în cele din urmă, între 1950-1955, a fost deținut în închisoarea de exterminare de la Sighet. Frânt la trup, dar neînvins în spirit, el a fost transferat din închisoarea de la Sighet în diverse domicilii forțate, de unde îi încuraja pe credincioșii greco-catolici să-și mărturisească deschis religia. De asemenea, a sprijinit reorganizarea clandestină a structurilor Bisericii greco-catolice. Din august 1956 a fost obligat să locuiască la mănăstirea ortodoxă Ciorogârla, unde și-a petrecut ultimii trei ani din viață. Până în ultima zi a vieții sale pământești a fost supus unor presiuni neîncetate pentru a renunța la comuniunea cu Succesorul Sfântului Petru și la credința catolică. A refuzat cu fermitate asistența medicală specială care i s-ar fi oferit dacă își abandona Biserica și a murit fără tratament, la 4 august 1959.

6. Alexandru Rusu, fiul unui preot greco-catolic, s-a născut la 22 noiembrie 1884 în localitatea Șăulia de Câmpie din Transilvania. A intrat la Seminarul Central din Budapesta, a devenit doctor în teologie în 1910 și a fost hirotonit preot în același an. A fost profesor de teologie și redactor al ziarului creștin Unirea” din Blaj, susținător al drepturilor Bisericii. Din anul 1925 până în 1930 a ocupat funcția de Rector al Academiei de Teologie din Blaj. În același an a fost numit episcop al noii Eparhii greco-catolice de Maramureș și a primit consacrarea episcopală solemnă la 30 ianuarie 1931. Arestat pe nedrept, a fost încarcerat în centrul de detenție de la Dragoslavele și de acolo la Căldărușani, împreună cu ceilalți Prelați greco-catolici. În perioada 1950 - 1955 a fost deținut, fără proces și fără sentință, în închisoarea din Sighet. A supraviețuit regimului de exterminare din acea închisoare și, în 1955, a fost dus în diferite domicilii obligatorii, de unde îi încuraja pe credincioșii greco-catolici să-și declare public credința. Între timp a sprijinit reorganizarea clandestină a structurilor Bisericii greco-catolice. În august 1956, a fost închis cu domiciliu obligatoriu la mănăstirea ortodoxă cunoscută sub numele de Cocoș. A fost arestat din nou la 30 decembrie a aceluiași an, supus unor interogatorii de către Securitate și condamnat de către Tribunalul Militar din Cluj la închisoare pe viață” pentru false motive politice. În următorii șase ani a trecut prin diferite închisori cu regimuri stricte și a murit de septicemie la 9 mai 1963, în închisoarea Gherla, după 15 ani de persecuție pentru fidelitatea față de Succesorul Sfântului Petru. A fost înmormântat în cimitirul închisorii din Gherla, iar mormântul său nu ne este cunoscut.

7. Iuliu Hossu, fiu de preot greco-catolic, s-a născut în 31 ianuarie 1885 în localitatea Milașul Mare din Transilvania. Trimis la Roma, a obținut doctoratul în filosofie - anul 1906 - și teologie - anul 1910 - la Ateneul De Propaganda Fide și a fost hirotonit preot la 27 martie 1910. Întors în țara natală, a îndeplinit diferite slujiri în curia din Lugoj și a fost capelan militar în timpul primului război mondial. În anul 1917 a fost ales episcop de Armenopolis (Gherla). În 1918 a militat pentru unirea Transilvaniei cu Regatul României. Pentru zelul său eclezial și implicarea în viața parohiilor, a fost supranumit “episcopul vizitelor canonice”. După instaurarea regimului dictatorial comunist, împreună cu toți ceilalți episcopi greco-catolici, a respins fără teamă toate manevrele autorităților comuniste menite să anihileze Biserica greco-catolică din România. Cu prudență, el i-a pregătit pe credincioși pentru zilele dificile care urmau să vină. A fost arestat din ură față de credința catolică și pentru comuniunea cu Scaunul Apostolic în noaptea de 28 - 29 octombrie 1948 și întemnițat în lagărele de la Dragoslavele și Căldărușani, împreună cu ceilalți Prelați greco-catolici români. Între anii 1950 - 1955 a fost deținut în închisoarea dură de la Sighet, căreia i-a supraviețuit. În cele din urmă a fost constrâns să locuiască în diverse domicilii obligatorii. În ultimii paisprezece ani din viața sa, a fost obligat să stea la mănăstirea ortodoxă de la Căldărușani, unde, prin frecvente hărțuiri și umilințe, era presat să părăsească credința catolică și comuniunea cu Succesorul Sfântului Apostol Petru. A fost creat cardinal in pectore în anul 1969 de către Papa Paul al VI-lea, dar a refuzat să părăsească țara pentru a se deplasa la Roma. S-a îmbolnăvit grav și a fost dus cu întârziere la un spital din București, unde și-a dat sufletul câteva zile mai târziu, la 28 mai 1970.

Faima martiriului celor șapte Venerabili Slujitori ai lui Dumnezeu s-a răspândit imediat după moartea lor și a crescut în timp. Sub regimul dictatorial din România, instaurat după terminarea celui de-al doilea război mondial, Biserica greco-catolică fiind suprimată nu a putut deschide o cauză canonică pentru martiriul lor. În cele din urmă, după restabilirea libertății, Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș a putut deschide procesul eparhial, care a durat din 16 ianuarie 1999 până la 10 martie 2009 și a cărui validitate juridică a fost aprobată de Congregația pentru Cauzele Sfinților prin decretul dat la 18 februarie 2011. După ce a fost pregătită Positio, în data de 8 ianuarie 2019 a avut loc Congresul Special al Consultanților Teologi, care și-au exprimat în unanimitate votul favorabil. Pe 5 martie 2019, în Sesiunea Ordinară, Părinții Cardinali și Episcopi au proclamat că cei șapte Episcopi greco-catolici români menționați au fost torturați și au suferit moartea pentru fidelitatea lor față de Isus Cristos și de Biserica Catolică. În sfârșit, Noi Înșine am autorizat la 19 martie 2019 Congregația pentru Cauzele Sfinților să promulge Decretul privind martiriul lor și am decis, de asemenea, ca ceremonia de Beatificare să aibă loc în timpul vizitei Noastre apostolice în România, la data de 2 iunie 2019, la Blaj, pe Câmpia Libertății.

Așadar, astăzi la Blaj, Noi înșine citim textul Scrisorii Apostolice prin care îi înscriem pe Venerabilii Slujitori ai lui Dumnezeu Valeriu Traian Frențiu, episcop, și pe cei șase Însoțitori ai săi, episcopi, martiri în rândul Fericiților:

 
Noi, din dorința fratelui nostru Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major de Alba Iulia și Făgăraș din România, precum și a multor alți frați întru Episcopat și a multora dintre credincioși, cu avizul Congregației pentru Cauzele Sfinților, cu autoritatea Noastră Apostolică autorizăm ca Venerabilii Slujitori ai lui Dumnezeu Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, episcopi și martiri ai Bisericii din România, păstori după inima lui Cristos și mărturisitori fermi ai Evangheliei iertării și păcii, să fie chemați în viitor cu numele de Fericiți și să fie sărbătoriți în fiecare an la data de 2 iunie, în locurile și modalitățile stabilite de drept. În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit. Vrem ca ceea ce am decretat să fie în vigoare acum și în viitor, în ciuda oricăror împrejurări potrivnice.

 
Dat la Blaj, cu sigiliul Pescarului, în data de 2 iunie 2019, al șaptelea al Pontificatului Nostru.

 

 

Petru Card. Parolin

Secretar de Stat

[L.S.]

asda