Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș image

Educația


Școlile și programele de educație religioasă ne ajută ca oameni să-L cunoaștem pe Isus și să înțelegem planul lui Dumnezeu în viața și în lumea noastră. Educația prin credință ne formează ca persoane, fii ai lui Dumnezeu, ne îndreaptă spre răspunsurile corecte și ne arată calea cea bună. Multe dintre situațiile dificile întâlnite în viața de fiecare zi precum și în societate, pot fi cauzate de faptul că nu avem o idee clară despre ce înseamnă a fi om.

Întrebarea valabilă pentru toate timpurile a fost pusă în Psalmi: „Ce este omul?” Ce înseamnă să fii om? Isus ne-a arătat că suntem creaturi cu o mare demnitate, făcute după chipul lui Dumnezeu, răscumpărate de Fiul lui Dumnezeu, născuți pentru frumusețe și bunătate, pentru iubire și adevăr. Credința noastră trebuie să facă diferența în viața noastră. Credința noastră trebuie să fie viața noastră.

Așadar, educația religioasă este una dintre prioritățile Arhieparhiei noastre, concepută pentru a inspira oamenii să-și cunoască credința, astfel încât să o poată trăi cu dragoste și devotament.

Facultatea de Teologie
Liceul Teologic Greco - Catolic “Sfântul Vasile cel Mare”, Blaj