Atestat documentar încă din anul 1271, Blajul a devenit centrul românilor greco-catolici din Transilvania în anul 1737, odată cu mutarea aici, de către episcopul vizionar Ioan Inochentie Micu Klein, a sediului Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș a Bisericii Române Unite cu Roma. Acest moment marchează, practic, nașterea oficială a Blajului modern, ca localitate emblematică pentru istoria, cultura și spiritualitatea românească. Din acest motiv, începând cu anul 2018, municipiul Blaj a fost declarat oraș episcopal, fiind primul din România care beneficiază de acest statut.
Pornind de la conceptul Biserică-Școală-Națiune, episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron a deschis la Blaj, în anul 1754, primele școli sistematice cu predare în limba română din Transilvania, care au avut ca rezultat Școala Ardeleană, o mișcare de emancipare politico-socială a românilor din Transilvania, expresie a iluminismului românesc.
Din punct de vedere cultural și istoric, cărturarii Școlii Ardelene au demonstrat originea latină a poporului român și implicit, a limbii române, la Blaj punându-se bazele folosirii alfabetului latin și scrierea etimologică, în toate publicațiile și manualele românești. Tot la Blaj au fost tipărite importante lucrări teologice, istorice și lingvistice, care au modelat și desăvârșit conștiința națională a românilor din Transilvania și care au influențat puternic viața politică și culturală a românilor din celelalte provincii istorice.
La Blaj s-au desfășurat și adunările naționale ale românilor transilvăneni din revoluționarul an 1848, cea mai importantă fiind Marea Adunare Națională din 3/15 mai, când 40.000 de persoane au cerut drepturi și libertăți pentru națiunea română. Blajul a jucat un rol important în pregătirea Unirii Transilvaniei cu România, de la 1 decembrie 1918, printr-o activitate politică neobosită a elitei intelectuale din acest oraș.
După ce a cunoscut, în perioada interbelică, o înflorire din punct de vedere cultural, Blajul a decăzut ca importanță în anul 1948, atunci când Biserica Română Unită cu Roma a fost scoasă în afara legii de către regimul comunist. Orașul a avut o revigorare economică începând cu deceniul șapte al secolului al XX-lea, când autoritățile au dorit să-i dea o altă caracteristică dar a redevenit centrul Bisericii Greco-Catolice în 1990, când această Biserică a fost repusă în drepturile legale. La Blaj se află sediul Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major și Mitropolit al Bisericii Greco-Catolice.
Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj este construită în stil baroc – fiind, de altfel, primul edificiu baroc din mediul românesc. Materialul de bază folosit este cărămida, cu excepţia coloanelor de susţinere a corului mare şi a bolţii altarului, cât şi a ancadramentelor uşilor şi ferestrelor, care sunt din piatră. Lungimea edificiului măsoară 50,50 m, lăţimea 23,30, iar înălţimea turlelor este de 51 m.
La 30 martie 1738, episcopul Ioan Inocenţiu Micu Klein încheie cu Ioan Martinelli, arhitectul curţii imperiale din Viena, contractul pentru realizarea lăcaşului de cult, acesta din urmă obligându-se să clădească „Mănăstirea cu seminar de băieţi, reşedinţa şi Biserica Catedrală” contra sumei de 61.000 florini austrieci. În 1748 construcţia este încheiată, în perioada următoare realizându-se şi iconostasul. Sculptat în lemn de tei, la Târgu-Mureş, de către tâmplarul Aldea, iconostasul este adus la Blaj cu carul, pe bucăţi şi aşezat în catedrală; icoanele sunt zugrăvite de pictorul sârb Ştefan Tenetzki, în 1765. Este, probabil, cel mai mare iconostas din bisericile româneşti. Pictura cupolei catedralei datează din anii 1748-1749 şi este realizată în mai multe registre, în stil bizantin cu accente realiste. Cuprinde scene din viaţa Mântuitorului, Liturghia Cerească, cât şi o serie de portrete de papi în interiorul turnului care termină cupola şi în registrul superior. În altar se găsesc trei picturi executate de Raicu: Coborârea Sfântului Spirit, în absidă; Botezul lui Isus în Iordan, în partea dreaptă, iar în stânga, la masa proscomidiei, Punerea lui Isus în mormânt. Pe pereţii exteriori ai scării amvonului se află picturi pe lemn, realizate tot de Raicu, reprezentându-i pe Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei; pe Sfântul Grigore Dialogul, Papă al Romei şi pe Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, iar pe exteriorul amvonului propriu-zis se află icoanele celor patru evanghelişti.
Catedrala a fost consacrată la 14 septembrie 1765 de către episcopul Atanasie Rednic.
În anul 1779, în timpul păstoririi episcopului Grigorie Maior, se execută reparaţii capitale, necesare din cauza slabei rezistenţe a terenului şi a unor defecte de construcţie, reparaţii atestate de inscripţia aşezată mai târziu pe faţada catedralei: „CARLO SEXTO GENITORE EIVSQVE FILIA THERESIA AVGVSTIS BASILICA HAECCE CATHEDRALIS FVNDABATVR DEIN THERESIA GENITRICE FILIOQUE IOSEPHO SECVNDO REGNANTIBVS SEDENTE GREGORIO RESTAVRATA 1779”, adică: „Această măreaţă catedrală a fost fondată în timpul domniei lui Carol VI, tatăl Mariei Tereza, apoi a fost restaurată în anul 1779, în timpul Mariei Tereza, mama lui Iosif al II-lea, în timpul păstoririi episcopului Grigorie”.
Pe atunci catedrala avea o cu totul altă înfăţişare, păstrată într-o xilografie din 1751 a lui Vlaicu: un singur turn, fără cele 2 sacristii din dreapta şi stânga altarului, fără absida altarului, cât şi fără balustrada mare din faţă; lungimea bisericii la acea vreme era de circa 24 m, zidurile până la acoperiş măsurând 16 m. Episcopul Ioan Bob, considerând-o neîncăpătoare, a început să adune fonduri pentru a aduce modificări edificiului, însă lucrările sunt începute mai târziu, de către episcopul Ioan Lemeni, în 1835, fiind terminate în 1837. Între aceşti ani, catedrala capătă aspectul actual: faţada a fost lungită spre vest, prin adăugarea corului mare şi a celor două turle maiestuoase; au fost construite cele două sacristii cu corurile laterale deasupra; altarul s-a mărit prin adăugarea unei abside în care, sub un baldachin sculptat în lemn, s-a aşezat tronul arhieresc rămas probabil de la Inocenţiu Micu, iar la intrare s-a construit o tribună mare, din piatră, mărginită de o balustradă din piatră cioplită. Inscripţia de deasupra uşii de intrare aminteşte această restaurare: „AUGENS SACELLIS TVRIBVSQVE STIPAVIT IOANNES DE LEMENY PRAESVL FOGARASIENSIS”, adică „Ioan Lemeny, aflat in fruntea (episcopul) Făgăraşului, a continuat construcţia amplificând-o, adăugându-i altarul şi turnurile”.
Mitropolitul Ioan Vancea s-a îngrijit de refacerea zugrăvelii interioare, iar în anul 1883 de montarea în exterior a soclului de piatră, pentru a apăra edificiul de umiditate. În 1898 curtea a fost pietruită cu bolovani de râu. La începutul secolului al XX-lea, în anul 1903, catedrala se îmbogăţeşte cu un covor ritual, reprezentând vulturul deasupra cetăţii Sionului. De mari dimensiuni, 12×5,2 m, covorul este ţesut de credincioase maramureşene, din Sarasău, la 1900, după desenul făcut de pictorul Octavian Smigelschi, fost profesor la Blaj.
În timpul păstoririi mitropolitului Vasile Suciu se înlocuieşte pardoseala de piatră a catedralei cu plăci de mozaic şi se înzestrează edificiul cu instalaţie de încălzit cu aburi.
Între anii 1937-1940, mitropolitul Alexandru Nicolescu înlocuieşte mobilierul – stranele şi tronul arhieresc din faţa amvonului – cu unul nou, sculptat în lemn masiv de stejar. În toamna anului 1948, odată cu interzicerea Bisericii Greco-Catolice, catedrala intră în folosinţa Bisericii Ortodoxe, până la 19 mai 1991. Între 1963-1968, Pr. Adrian Teodorescu se îngrijeşte de repararea acoperişului, degradat complet deasupra altarului şi la nivelul turnurilor, cât şi de consolidarea zidurilor de susţinere a bolţii; se execută şi zugrăveli exterioare, zidurile fiind ciuruite de mitralierele de pe avioanele germane în retragere, la sfârşitul războiului.
Începând cu anul 1994, sub păstorirea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Lucian, catedrala mitropolitană intră într-un proces complex de restaurare, atât în interior, cât şi în exterior. Se execută lucrări de restaurare a cupolei, a iconostasului şi a mobilierului, precum şi zugrăveli interioare, este înlocuită complet instalaţia electrică şi se pune în funcţiune un nou sistem de sonorizare, se schimbă sistemul de încălzire, iar pardoseala de mozaic este înlocuită cu plăci de marmură. Se plachează totodată terasa din faţa edificiului. Binecuvântarea catedralei, după refacerea interiorului, are loc în cadru solemn, la 16 iunie 1996, în prezenţa Prefectului Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, Cardinalul Achille Silvestrini.
La 2 august 1997 rămăşiţele pământeşti ale episcopului întemeietor, Inocenţiu Micu, sunt repatriate, de la Roma, din cripta bisericii Madonna del Pascolo, sicriul fiind expus în catedrală. La 19 octombrie 1997, în cadrul unei ceremonii, este depus în cripta special amenajată în dreapta iconostasului. Dorinţa ctitorului catedralei este împlinită după mai bine de 200 de ani de aşteptare.
Lucrările de restaurare a catedralei, de această dată în exterior, se reiau în anul 1999: se reface acoperişul, înlocuindu-se complet învelitoarea de ţiglă, se refac apoi zugrăvelile exterioare, se excavează şi se nivelează curtea interioară, care mai apoi se pavează cu dale, iar ulterior se refac sacristiile şi corurile laterale.
La 28 mai 2002, Cardinalul Alexandru Todea este înhumat în cripta amenajată în stânga iconostasului, peste care este aşezată o placă de marmură albă.
În vara anului 2004, prin grija parohului catedralei, Pr. Ioan Fărcaş, este înlocuită masa altarului cu una nouă, sculptată în marmură.
În primăvara anului 2005 este remediat orologiul din turla catedralei, care bate din nou ora exactă.
(din volumul „Blajul”, Editura Buna Vestire, Blaj 2005, de Alexandru Petărlecean şi Ion Moldovan)
Pe data de 28 octombrie 2020 a avut loc ceremonia solemnă a așezării osemintelor Mitropolitului Atanasie Anghel (†1713) și ale Episcopului Ioan Inochentie Micu Klein (1692-1768) în altarul Catedralei Arhiepiscopale Majore Sfânta Treime din Blaj.
Reînhumarea vrednicilor ierarhi a coincis cu împlinirea a 320 de ani de la Sinodul de Unire de la Alba Iulia (5 septembrie 1700), prezidat de Mitropolitul Atanasie Anghel și a 290 de ani de la hirotonirea episcopală a lui Ioan Inochentie Micu Klein (5 noiembrie 1730).
Evenimentul a fost stabilit de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică în ședința din 21 octombrie 2020, desfășurându-se în prezența și cu binecuvântarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major.
Câmpia Libertății intră în istorie în anul 1848, când a găzduit două adunări naționale ale românilor din Transilvania, în mai și septembrie. Cea mai importantă a avut loc la 3/15 mai 1848, când 40.000 de români, veniți din toată Transilvania, au aprobat Proclamația de la Blaj, în care se cerea împăratului Ferdinand I al Austriei independența națiunii române, autonomia bisericească, desființarea iobăgiei, libertatea comerțului, a cuvântului și a presei, dar și independența justiției sau formarea unei gărzi naționale.
La acea vreme un câmp în afara localității, Câmpia Libertății a fost aleasă de organizatorii adunării după ce locurile propuse inițial, Catedrala „Sfânta Treime” și piața din fața Catedralei Greco-Catolice, nu au făcut față numărului de români veniți la Blaj. Orașul a fost ales ca gazdă a adunării pentru că era cel mai important centru cultural românesc la acea vreme, iar populația era, într-un număr covârșitor, majoritar românească.
Simbol al unității naționale, Câmpia Libertății de la Blaj a mai găzduit și alte evenimente importante pentru istoria României, printre care amintim: manifestarea din 3/15 mai 1868, în care 60.000 de români au marcat împlinirea a 20 de ani de la Adunarea din 1848 și în care s-a aprobat Pronunciamentul de la Blaj, zborul din 1911 a lui Aurel Vlaicu, unul dintre pionierii aviației românești, precum și faimosul Zbor al Unirii, din 23 noiembrie 1918, care a adus la Blaj documentele Guvernului României pentru Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, în care s-a decis unirea Transilvaniei cu România.
Pe Câmpia Libertății a început, practic, prigoana Bisericii Române Unite cu Roma. La 15 mai 1948, autoritățile comuniste, prin intermediul unor ierarhi ortodocși, le-au cerut credincioșilor greco-catolici să părăsească Biserica Romei și să revină în sânul Bisericii Ortodoxe. Prezent la manifestare, episcopul martir Ioan Suciu, căruia nu i s-a permis să ia cuvântul, a rostit faimoasele cuvinte: „pentru Biserica Noastră a sosit ceasul Vinerii Mari”.
Importanța istorică a Câmpiei Libertății a fost exploatată de regimul naționalist-comunist al dictatorului Nicolae Ceaușescu, care, în 1973, inaugurează un ansamblu memorial, format din monumentul Gloria și statuile revoluționarilor de la 1848, fără însă a menționa rolul bisericilor românești în evenimentele din secolul al XIX-lea. Abia după anul 2000, ansamblul a fost completat cu busturile celor doi lideri religioși, episcopii Ioan Lemeni și Andrei Șaguna, care au condus Marea Adunare de la 1848.
Pe Câmpia Libertății, în mod simbolic, la 7 octombrie 1990, și-a reînceput activitatea Mitropolia Greco-Catolică de la Blaj, când, în prezența credincioșilor veniți din toată țara, a fost celebrată Liturghia arhierească de instalare a Cardinalului Alexandru Todea în funcția de Mitropolit.
În perioada 2016-2018, Câmpia Libertății a intrat într-un amplu proces de restaurare și modernizare, în care i-a fost pusă în evidență valoarea istorică, devenind astfel unul dintre cele mai vizitate obiective turistice al Blajului.
Pe data de 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertății de la Blaj, Sfântul Părinte Papa Francisc a pontificat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în rit bizantin, beatificându-i pe cei șapte episcopi martiri greco-catolici. În predica rostită cu acest prilej, Sfântul Părinte sublinia: “Gândindu-mă la libertate, nu pot să nu remarc celebrarea acestei Dumnezeiești Liturghii pe Câmpia Libertății. Acest loc semnificativ evocă unirea poporului vostru, care s-a realizat în diversitatea lui confesională: acest lucru constituie un patrimoniu spiritual care îmbogățește și definește cultura și identitatea națională a românilor”.
Edificiul, situat în zona centrală a Blajului, a fost construit între anii 1911-1916.
Destinația inițială a fost de Bibliotecă Centrală a Mitropoliei din Blaj, însă, odată cu instalarea regimului comunist în anul 1948, instituția a fost desființată și o parte din fondul de carte, de valoare inestimabilă, a fost distrus, iar o altă parte dusă la Biblioteca Academiei Române, Filiala Cluj. În perioada comunistă clădirea a fost utilizată de diferite instituții publice.
În prezent, clădirea a reintrat în patrimoniul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică și a devenit sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore, locul de întrunire a Sinodului Episcopilor. Din 2013 găzduiește și sediul Muzeului Arhiepiscopiei Majore.
În spatele Institutului Recunoștinței, azi Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”, se află Capela Arhiereilor, ridicată prin grija Mitropolitului Vasile Suciu. Lucrările au început după finalizarea Institutului Recunoștinței și au durat aproximativ până în anul 1937. Această capelă a școlii își primește numele de Capela Arhiereilor întrucât aici sunt aduse, la data de 31 octombrie 1937, din Bisericuța din curtea Castelului Mitropolitan din Blaj, osemintele a șapte arhierei blăjeni: Petru Pavel Aron, Atanasie Rednic, Grigore Maior, Ioan Bob, Ioan Lemeni și Ioan Vancea.
În această zi de octombrie, cu mare cinste, în procesiune, au fost aduse de către studenții teologi de la Blaj, pe umeri, cele șase sicrie în cripta noului locaș. Sfințirea criptei a fost celebrată de Mitropolitul Alexandru Nicolescu, cel care a prezidat și procesiunea de la Castelul Mitropolitan la Capela Arhiereilor. Subsolul de la Capela Arhiereilor, Cripta, a fost renovată în anul 2007, prilej cu care au fost aduse osemintele a încă patru arhierei ai Blajului: Alexandru Sterca-Șuluțiu, Victor Mihalyi de Apșa, Vasile Suciu și Alexandru Nicolescu.
Capela Arhiereilor a devenit un loc de meditație, de rugăciune zilnică, atât pentru călugărițe, cât și pentru fetele de la Institutul Recunoștinței, loc unde se celebra zilnic Sfânta Liturghie.
Începând cu anul 1948, Institutul Recunoștinței a fost luat de către statul comunist, iar Capela Arhiereilor, aparținând de școală și nefiind Biserică Parohială, nu a intrat în posesia Bisericii Ortodoxe. A devenit însă o magazie și un bun adăpost pentru depozitat legume și fructe. Călugărițele de la Institutul Recunoștinței au fost scoase afară din încăpere, ele refugiindu-se și baricadându-se în Capela Arhiereilor. În noaptea de 31 octombrie 1948, li s-a tăiat curentul din biserică, au fost încărcate cu forța în camioanele negre ale securității, Capela Arhiereilor din Blaj rămânând o amintire tristă și depozit pentru mulți ani.
După anii 1991, prin grija Părinților Asumpționiști reîntorși la Blaj (Pr. Bernard, Pr. Teofil, Fratele Gavril, etc), care nu și-au putut recupera vechea Biserică și Mănăstire Casa Domnului, s-au îngrijit de Capelă, care a devenit astăzi Biserica Parohială Blaj II cu Hramul „Adormirea Maicii Domnului”, numită în continuare Capela Arhiereilor din Blaj.
Barbu Lăutaru este cel mai vechi cartier al romilor din Blaj. Conform ultimului recensământ al populației, din 2011, în Blaj, din cei peste 20.000 locuitori, aproximativ 9% sunt de etnie romă, aceștia locuind, în marea lor majoritate, în trei cartiere ale orașului.
Biserica Română Unită a desfășurat o constantă activitate spirituală și socială în sprijinul comunității rome din Blaj.
Fericitul episcop martir Ioan Suciu s-a îngrijit în mod cu totul deosebit de asistența spirituală a romilor din Blaj.
Născut la Blaj, Ioan Suciu, cunoscut pentru deschiderea sa comunitară, a copilărit cu mulți romi, iar după încheierea studiilor și-a dedicat o parte din activitate pentru sprijinirea acestei comunități. Cel cunoscut ca „Episcopul tinerilor” a desfășurat acțiuni de catehizare cu tinerii romi. Așa se face că mulți contemporani ai episcopului amintesc de excursiile pe care Ioan Suciu le făcea împreună cu tinerii romi sau de meciurile de fotbal pe care le juca cu aceștia.
În zilele noastre, Biserica Greco-Catolică a continuat să fie sensibilă și atentă la problemele cu care se confruntă această populație defavorizată. Preoții sunt prezenți în permanență în mijlocul acestei comunități, iar organizațiile sociale ale Bisericii derulează diferite programe pentru creșterea gradului de educație și a nivelului de trai în rândul romilor.
Interesul manifestat de această comunitate a determinat Biserica Greco-Catolică să aprobe construirea în mijlocul cartierului Barbu Lăutaru a unui lăcaș de rugăciune. Piatra de temelie a fost sfințită pe data de 1 octombrie 2017, în prezența Eminenței Sale Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale. Pe data de 19 mai 2019, a avut loc sfințirea acestei biserici purtând hramul „Sfântul Apostol Andrei și Fericitul Episcop Ioan Suciu”. Pe data de 2 iunie 2019, Sfântul Părinte Papa Francisc a vizitat această biserică, rostind un discurs memorabil.