În atmosfera de rugăciune și reculegere a tradiționalului pelerinaj de primăvară de la Sanctuarul Arhiepiscopal Major „Fecioara Săracilor” din Cărbunari, Preafericirea Sa Claudiu i-a invitat pe credincioși să redescopere adevăratul sens al pelerinajului: întâlnirea cu iubirea lui Dumnezeu și a Maicii Sfinte. Subliniind că acest loc este o „școală a iubirii”, Arhiepiscopul Major a arătat că pelerinii vin la Cărbunari pentru a se hrăni din iubirea care izvorăște din Crucea lui Cristos și din inima Maicii Sale, o iubire capabilă să depășească orice limită omenească și să transforme viața celor care o primesc.
Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a celebrat sâmbătă, 6 iunie 2026, împreună cu Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop Auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, și un sobor de preoți, Sfânta Liturghie la Sanctuarul Arhiepiscopal Major al Bisericii Române Unite cu Roma, închinat Fecioarei Săracilor din Cărbunari (Blaj), cu ocazia tradiționalului pelerinaj de primăvară.
Numeroși credincioși din diferite comunități ale Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, precum și pelerini veniți din Sibiu, București sau de la Casa „Sfântul Iosif” din Odorheiu Secuiesc, au ales să petreacă această zi de har în rugăciune și comuniune, la umbra Maicii Domnului.
În cuvântul de învățătură, Preafericirea Sa Claudiu a evidențiat semnificația profundă a pelerinajului și a sanctuarului de la Cărbunari, un loc care îi invită pe credincioși să iasă, măcar pentru o vreme, din ritmul agitat al vieții cotidiene și să redescopere prezența lui Dumnezeu în adâncul sufletului.
„Aici, la Cărbunari, suntem într-un loc retras și pare că am ieșit din lumea cu care suntem obișnuiți și am dedicat timpul nostru și viața noastră unei întâlniri speciale cu Dumnezeu și cu Maica Sfântă. Felul în care noi am venit aici este felul în care, în mod simbolic, suntem chemați să ieșim în fiecare zi din lumea în care trăim pentru a regăsi un astfel de spațiu în interiorul sufletului nostru”, a spus Arhiepiscopul Major.
Preafericirea Sa a arătat că sanctuarul dedicat Fecioarei Săracilor reprezintă o invitație adresată fiecărui creștin de a crea în propria viață un loc de întâlnire cu Dumnezeu, un spațiu interior al rugăciunii, păcii și reculegerii. Totodată, prezența pelerinilor veniți din diferite colțuri ale țării a fost prezentată ca o imagine vie a Bisericii lui Cristos, unită în credință și speranță.
Pornind de la exemplul Sfintei Tereza de Calcutta, care spunea că nu a încercat să schimbe lumea, ci doar să fie „o picătură de apă limpede într-un ocean tulbure”, Preafericirea Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să devină semne ale prezenței lui Dumnezeu în lumea de astăzi.
„Suntem aici fiindcă încercăm să fim, la lumina Spiritului Sfânt, picături de apă limpede în această lume”, a afirmat PF Claudiu, amintind că adevărata transformare începe prin convertirea propriei inimi.
În centrul reflecției sale s-a aflat iubirea lui Dumnezeu revelată pe Cruce. Contemplându-l pe Isus răstignit și pe Maica Sfântă rămasă statornic la picioarele Crucii, Arhiepiscopul Major a evidențiat măreția unei iubiri care merge dincolo de orice logică omenească.
„Este important să fim aici, la Cărbunari, pentru a ne aduce aminte de o iubire care depășește orice graniță și orice logică umană. Noi nu suntem capabili să trăim o asemenea iubire dacă nu o primim mai întâi de la Dumnezeu. De aceea venim aici: să învățăm iubirea. Venim la o școală a iubirii”, a spus Preafericirea Sa.
Participarea la Sfânta Liturghie, la pelerinaje și la viața sacramentală a Bisericii reprezintă, a subliniat PF Claudiu, modul concret prin care credincioșii se hrănesc din iubirea lui Dumnezeu și primesc puterea de a o transmite mai departe.
În încheierea omiliei, Arhiepiscopul Major i-a îndemnat pe cei prezenți să ceară darul adevăratei iubiri, capabile să-i cuprindă chiar și pe cei care ne rănesc sau ne sunt potrivnici.
„Noi nu putem schimba lumea, dar ne putem schimba pe noi înșine. Iar dacă ne schimbăm pe noi, devenim lumină pentru lumea în care trăim”, a concluzionat Preafericirea Sa.
La finalul celebrării, părintele Petru Dumitru, rectorul Sanctuarului Arhiepiscopal Major „Fecioara Săracilor”, și-a exprimat recunoștința pentru prezența Preafericirii Sale Claudiu și a Preasfinției Sale Cristian, care au binecuvântat pelerinajul prin slujirea și rugăciunea lor.
Părintele rector a mulțumit, de asemenea, preoților concelebranți, persoanelor consacrate și tuturor pelerinilor care au ales să participe la această zi de har și comuniune.
În cuvântul său, a amintit că Fecioara Maria se face prezentă la Cărbunari sub titlul de „Fecioara Săracilor” pentru a-i primi pe toți cei care, în fața provocărilor vieții, caută sprijin, speranță și întărire în credință.
„Aici, Fecioara Săracilor își împarte harurile fiilor și fiicelor sale, tuturor celor care o caută și îi cer ajutorul”, a subliniat părintele Petru Dumitru.
După Sfânta Liturghie, participanții au fost invitați la o agapă frățească, iar programul pelerinajului s-a încheiat cu Paraclisul Maicii Domnului, încredințând ocrotirii Fecioarei Maria familiile, comunitățile și intențiile tuturor celor prezenți.
Pelerinajul de primăvară de la Sanctuarul Arhiepiscopal Major „Fecioara Săracilor” din Cărbunari rămâne, astfel, un prilej de reînnoire spirituală și de redescoperire a iubirii lui Dumnezeu, pe care credincioșii sunt chemați să o poarte mai departe în familiile și comunitățile lor.
Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Nicu Goga
Colaj foto: Costin Oprean