Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș image

Vizita pastorală a PS Cristian în Parohia Târnăveni III (Mureș)

asda

În Duminica a 19-a după Rusalii (a Predicii de pe câmpie), 2 octombrie 2022, Preasfinția Sa Cristian Crișan s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Târnăveni, în prima sa vizită pastorală, în calitate de Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, în Parohia Greco-Catolică Târnăveni III. Cu această ocazie, Episcopul Cristian a oferit Prima Sfântă Împărtășanie Solemnă unui grup de 19 copii, în cadrul Sfintei Liturghii Arhierești, celebrată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

La sosirea în Biserica cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci” din Parohia Târnăveni III, Preasfinţia Sa a fost întâmpinat de Părintele Paroh Barbu Stelian, de preoţii din Protopopiatul Târnăveni și de un număr mare de credincioşi, care, împreună, formează o comunitate vie, ce păstrează aprinsă flacăra rugăciunii.

La masa Sfântului Altar, au concelebrat, alături de Episcopul Auxiliar, Părintele Vicar Liviu Ursu, Părintele Protopop Barbu Stelian, împreună cu un sobor de preoți și cu diaconul Rareș Vestemean. Răspunsurile au fost date de studenții teologi din cadrul Facultătii de Teologie Greco-Catolică Blaj, alături de corul Parohiei.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa Cristian a oferit Prima Sfântă Împărtășanie Solemnă unui grup de 19 copilași greco-catolici, iar în cuvântul de învățătură le-a transmis celor mici, precum și tuturor celor prezenți, copii mai mari ai Domnului, cuvântul Evanghelistului Luca, în care Isus ne vorbeşte despre iubirea lui Dumnezeu! Preasfinția Sa a întărit  fundamentul și sensul Bisericii pe acest pământ: acela de a dezlega răutatea lumii și de a indica oamenilor sensul vieţii, cu Cerul cel Sfânt ca destinație finală a noastră.

Ca semn concret al recunoștinței și în amintirea acestei prime vizite pastorale, Părintele Barbu Stelian i-a mulțumit, cu multă căldură şi emoţie, Preasfinției Sale Cristian, pentru prezența sa în mijlocul comunitătii din Parohia Târnăveni III şi i-a dăruit o fotogravură personalizată a Bisericii „Înălţarea Sfintei Cruci” din Târnăveni, împreună cu o Icoană reprezentând Înălţarea Sfintei Cruci de către Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru această zi și mulțumim Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureşan şi Preasfinției Sale Cristian Crişan, pentru bucuria de a ne ruga împreună.

 

A consemnat Părintele Protopop Stelian Barbu