Începutul acestui parcurs a avut loc la sfârșitul iernii anului 1985. Ca medic, îmi desfășuram activitatea în cadrul Compartimentului de Terapie Intensivă Coronarieni al Clinicii Medicale I din Cluj-Napoca. Șeful clinicii, profesorul Roman Vlaicu, mi-a comunicat că, în după-amiaza „zilei X”, va veni cu un „domn” dintr-o altă localitate, căruia să îi efectuez o explorare funcțională cardiacă neinvazivă, cu mijloacele pe care le aveam în dotare (considerate „de top” la vremea respectivă). Desigur, am răspuns afirmativ, dar în sinea mea mă întrebam despre cine poate fi vorba, dacă însuși șeful clinicii îl însoțea. La data convenită, așteptam venirea „domnului” respectiv în cabinetul de explorări funcționale cardio-vasculare. Odată finalizat consultul, efectuat în prezența profesorului, „domnul” respectiv, îmbrăcat într-un costum de culoare închisă, mi-a spus: „Vă mulțumesc foarte mult, stimate domnule doctor.” M-a frapat timbrul plăcut, catifelat al vocii și privirea senină cu care mi s-a adresat.
După șapte ani, în primăvara anului 1992, aveam să îl reîntâlnesc pe „domnul” respectiv, în cabinetul profesoral. De data aceasta, profesorul Vlaicu mi l-a prezentat pe „părintele episcop” greco-catolic de Maramureș, Lucian Mureșan. Am remarcat pe reverul costumului, închis la culoare, o cruce. Discuția care a urmat s-a desfășurat într-o atmosferă mult mai relaxată decât la prima întâlnire, interlocutorul nostru știind (probabil de la profesor!) că și eu sunt greco-catolic, de la Blaj. Profesorul Vlaicu urma să se retragă din activitate – prin pensionare – în toamna anului 1992 și – protocolar – PS Lucian trecea în „observația” noului șef al clinicii. Rugămintea ierarhului era ca, la nevoie, să mă poată aborda telefonic, pe teme de sănătate. Am fost mai mult decât onorat.
Din anul 1994, odată cu instalarea ca Mitropolit al Bisericii Române Unite la Blaj, am început să îl vizitez la Castelul Mitropolitan de 2-3 ori pe an (eu revenind frecvent în orașul copilăriei mele), unde discutam, în tihnă, pe lângă probleme de sănătate și despre Biserica noastră. Și așa, după un deceniu de la prima întâlnire, am început să ne cunoaștem din ce în ce mai mult, grație unui sentiment crescând de încredere reciprocă.
Începând cu anul 1999 – în calitate de profesor universitar – și mai ales după anul 2003, odată cu preluarea în integralitate (didactică și spitalicească) a conducerii Secției Clinice Medicină Internă I (continuatoarea de drept a Clinicii Medicale I, în care profesorul Iuliu Hațieganu a inaugurat, la data de 7 noiembrie 1919, învățământul românesc de medicină internă), relațiile noastre au înregistrat o dezvoltare continuă, având drept suport încrederea reciprocă și principii de viață asemănătoare. Îmi povestea, cu mare respect, despre măreția profesorului Iuliu Hațieganu (fiu de protopop greco-catolic), pe care l-a întâlnit de mai multe ori, despre grupul de călugărițe din Congregația Maicii Domnului, care activau în Clinica Medicală I, despre profesorul Octavian Fodor (greco-catolic, de asemenea), fostul meu profesor de medicină internă. Ambii profesori menționați mai sus au urmat Liceul Greco-Catolic „Sf. Vasile cel Mare” din Blaj. Un capitol distinct al discuțiilor noastre era rezervat amintirilor din Țara Maramureșului („Țara Sfântă”, cum o numea ierarhul), farmecului de altădată al vieții de la sate, despre muntele Igniș, pe care îl parcurgea în copilărie cu turmele de oi etc. A rămas marcat de intenția nereușită de a intra (împreună cu colegul de clasă Nicolae Sabău) în Ordinul călugăresc bazilitan de la mănăstirea Bixad, din vara anului 1948, după ce egumenul Gheorghe Marina le-a explicat că viitorul Bisericii Greco-Catolice este pus sub semnul întrebării. Uneori rămânea pe gânduri, reluând cursul discuțiilor pe firul schimbărilor rapide ce apăreau în societate. Se revigora rapid, invitându-mă să onorez nelipsita „cafea episcopală” și cele 2-3 feluri de prăjituri pe care ni le servea, cu multă discreție și delicatețe, sora Melania.
Luna decembrie a anului 2005 a marcat un eveniment distinct în evoluția Bisericii Române Unite, prin ridicarea la rangul de Arhiepiscopie Majoră (în timpul pontificatului Papei Benedict al XVI-lea), Înalt Preasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Lucian devenind primul Arhiepiscop Major (întronizat la Blaj la 30 aprilie 2006). La începutul verii anului 2006, Preafericitul Lucian a oficiat un Te Deum la Teiul lui Eminescu, legat de împlinirea a 140 de ani de la venirea poetului la Blaj, eveniment onorat de profesorii și elevii școlilor blăjene, alături de oficialități locale și județene.
În luna septembrie 2009, Preafericitul Lucian a oficiat, în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj, o slujbă de parastas la împlinirea a 50 de ani de la trecerea în eternitate a profesorului Iuliu Hațieganu, ocazie cu care am lansat volumul „Iuliu Hațieganu – de la școala blăjeană, la școala medicală clujeană” (Editura Buna Vestire, Blaj, 2009). Invitat fiind la Castel, după terminarea evenimentelor de la Catedrală, îmi amintesc cuvintele cu care a inițiat discuția privată, utilizând o interogație care mi-a fost adresată, unică în felul ei: „Stimate domnule profesor, îmi permiteți să îndrăznesc a vă întreba, ce mai este în Clinica Marelui Hațieganu?” Discuția care a urmat s-a desfășurat pe durata a aproximativ două ore. Aceasta după ce i-am relatat și faptul că, în vara anului 1991, am venit la Castel, la Mitropolitul Alexandru Todea, să îi înmânez un pachet sigilat cuprinzând o carte din partea doamnei Viorica Voinescu, din Cluj-Napoca (soția medicului nostru radiolog, doctorul Ioan Voinescu, și fiica fostului protopop greco-catolic de Târgu Mureș, Iosif Pop). Răspunsul a fost scurt: „Știu despre ce carte este vorba, o am aici, în apartamentul meu.” Discuția ce a urmat, antrenantă și extrem de interesantă, a făcut ca acele aproximativ două ore și jumătate să treacă extrem de repede.
Anul 2012 (18 februarie) a marcat ridicarea Preafericitului Lucian la demnitatea de Cardinal, de către Papa Benedict al XVI-lea. Am avut onoarea de a fi fost invitat special la evenimentele de la Vatican, derulate pe parcursul a mai multor zile.
După anul 2012, întâlnirile blăjene cu Preafericitul Cardinal Lucian Mureșan au continuat cu aceeași periodicitate. Menționez, cu respectul cuvenit, deschiderea și implicarea PS Claudiu (în perioada în care a funcționat ca Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore) în activitățile culturale pe care le-am derulat la Blaj (cinci conferințe, patru lansări de carte, recital de vioară etc.). Invitațiile la Castel adresate familiei și PS Claudiu de către Preafericitul Lucian Cardinal Mureșan, de Marile Praznice ale Nașterii Domnului și Învierii Domnului, au reprezentat, în ambientul specific al Castelului, momente de înaltă trăire spirituală, de neuitat.
Anul 2019 aduce o binemeritată împlinire pentru Preafericitul Lucian Cardinal Mureșan, la cei 88 de ani, 55 de ani de preoție și 7 ani de cardinalat. La 2 iunie, pe Câmpia Libertății de la Blaj, Papa Francisc a beatificat cei șapte Episcopi Martiri ai Bisericii Române Unite. În toamna aceluiași an, am lansat, la Blaj, cartea intitulată „Iuliu Hațieganu și pecetea Blajului cărturăresc” (Editura Buna Vestire, Blaj, 2019), la marcarea a 100 de ani de la deschiderea Universității Românești din Cluj.
În timp, vârsta înaintată și problemele de sănătate și-au lăsat amprenta din ce în ce mai mult asupra vieții celui de-al treilea Cardinal român.
A trecut la cele veșnice la data de 25 septembrie 2025.
Preafericitul Lucian Cardinal Mureșan a fost o figură emblematică a Bisericii Române Unite, alături de Cardinalul Alexandru Todea, ambii activând atât înainte, cât și după 1989. Măreția a fost dată, în primul rând, de modestia sa, asociată înțelepciunii, calmului și echilibrului în dialog. În același timp, a manifestat perseverență și demnitate, în baza deciziilor bine gândite. Generozitatea, seninătatea, calmul și timbrul particular al vocii confereau liniște și echilibru interlocutorului. A rămas atașat de locurile natale ale Maramureșului, care i-au servit drept bază și suport al parcursului identitar și spiritual. Atașamentul și încrederea față de viitorul Bisericii Române Unite erau totale. Obișnuia să spună adeseori: „Toate de la Domnul sau cu voia Domnului”.
Acesta a fost Preafericitul Lucian Cardinal Mureșan, așa cum l-am cunoscut! Odihnă veșnică!
Prof. univ. dr. Sorin Nicu Blaga