Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș image

Vizita Pastorală a PS Cristian în Parohia Greco-Catolică Orlat, Protopopiatul Sibiu

asda

Duminică, 26 Martie 2023, Duminica a 4-a din Post (Sf. Ioan Scărarul), Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, a efectuat o vizită pastorală în Parohia Greco-Catolică „Sfânta Fecioară Maria”, Protopopiatul Sibiu.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Episcopul Cristian a concelebrat Sfânta Liturghie împreună cu Părintele Nicolae Popa, Protopop de Sibiu, Părintele Liviu Negrea, Protopop de Făgăraș, Părintele paroh Ioan Canciu și Părintele Ioan-Ștefan Dumitraș, Cancelar al Curiei Arhiepiscopiei Majore. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei Orlat. În cadrul Sfintei Liturghii, marea solistă de muzică populară Mariana Anghel a oferit un recital de pricesne.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Cristian le-a vorbit celor prezenți despre semnificația celei de-a patra duminici din Postul Mare, invitându-i să parcurgă treptele indicate de Sfântul Ioan Scărarul, în drumul fiecăruia spre mântuire. De asemenea, Episcopul auxiliar a evocat figura Fericitului Episcop Martir Ioan Suciu, care a vizitat parohia din Orlat înainte de anul 1948.

La sfârșitul Sfintei Litughii, Părintele paroh Ioan Canciu i-a mulțumit Preasfinției Sale Cristian pentru cuvântul de învățătură și pentru prezența în mijlocul credincioșilor greco-catolici din Orlat, fiind primul Episcop care vizitează această parohie în ultimii 80 de ani, rugându-l să-i transmită Preafericitului Cardinal Lucian toate gândurile bune și mulțumiri din partea comunității pe care o păstorește.

La eveniment au participat Părintele Protopop Oscar Onoriu Raicea, din partea Bisericii Romano-Catolice, dar și reprezentanți ai autorităților civile, în frunte cu primarul comunei Orlat, Aurel Gâță. 

Biserica cu hramul „Sfânta Fecioară Maria” din Orlat aparține Bisericii Romano-Catolice, care, în anul 2000, a încredințat-o pentru celebrarea oficiilor liturgice comunității greco-catolice locale. Biserica a aparținut Regimentului I de Graniță, înființat de Împărăteasa Maria Tereza în anul 1764, fiind biserica Școlii de ofițeri germani. Conform documentelor istorice, biserica a avut inițial hramul „Sfânta Tereza de Aquila”, dar în evocările Bisericii Romano-Catolice ea apare cu numele „Sfânta Fecioară Maria”, care s-a păstrat și astăzi.

În comuna Orlat există vechea biserică greco-catolică, neretrocedată, la fel stând lucrurile și în cazul casei parohiale, unde înainte de 1948 au locuit personalități precum Părintele Ioan Agârbiceanu, marele scriitor greco-catolic, și Părintele Doctor Ioan Coltor, Canonic al Mitropoliei Blajului.

Părintele paroh Ioan Canciu a fost numit, în 26 octombrie 2002, Administrator parohial, iar șase luni mai târziu a fost reînființată Parohia Greco-Catolică din Orlat.

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș