Este pentru mine o bucurie și o onoare să particip la un moment al istoriei și credinței: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu ca Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
Îngăduiți-mi să mă adresez Preafericirii Voastre nu doar cu firescul respect cuvenit unui lider de cult, ci și cu sinceritatea pe care o permite o relație personală, de apreciere şi prietenie.V-am cunoscut înainte de numirea mea ca secretar de sta pentru culte, iar acele întâlniri mi-au oferit privilegiul să descopăr o persoană cu o rară așezare sufletească, un spirit matur în credință, echilibrat, discret și profund.
Preafericirea Voastră, asupra slujirii pe care o primiți astăzi se revarsă nu doar binecuvântarea prezentului, ci și responsabilitatea luminoasă a unei istorii care a modelat ființa însăși a neamului românesc. Biserica Greco-Catolică a fost, de-a lungul secolelor, nu doar un lăcaș de rugăciune, ci o școală a conștiinței naționale; nu doar un spațiu al liturghiei, ci un timp în care s-a făurit limba română, s-a învățat libertatea și s-a ridicat, treaptă cu treaptă, demnitatea unui popor. A fost Biserica care a apărat cuvântul românesc când cuvântul era încercat, a hrănit cultura românească atunci când cultura avea nevoie de rădăcini, a păstrat vie unitatea românilor când unitatea era o speranță fragilă.
Astăzi, Preafericirea Voastră sunteți chemat să continuați această misiune deopotrivă sacră și istorică: să așezați în prezent moștenirea unui trecut care nu a fost doar glorios, ci și martiric; să purtați mai departe această vocație de luminare, de formare și de unitate; să faceți ca această Biserică — născută în pământul Ardealului și maturizată în suferință — să rămână un semn de statornicie într-o vreme în care românii au din nou nevoie de repere, de rădăcini și de speranță.
Sunteți, fără îndoială, ucenicul și continuatorul Cardinalului Lucian Mureșan, unul dintre marii ierarhi care au păstrat flacăra credinței în vremuri grele și care au reluat firul vizibil al vieții greco-catolice după decenii de suferință. Dar, în același timp, Preafericirea Voastră sunteți, în mod evident, un ierarh al prezentului: un păstor format în sensibilitatea zilei de azi, atent la nevoile pastorale contemporane, la provocările unei lumi în schimbare și la așteptările reale ale comunităților. Vocația pe care o primiți acum nu este doar aceea de a păstra moștenirea, ci și de a o duce mai departe, de a deschide Biserica spre o nouă etapă de dialog, apropiere și slujire, în spiritul aceleiași credințe care a fost transmisă neîntrerupt, dar cu limbajul, discernământul și curajul de care timpul nostru are nevoie.
Preafericirea Voastră, într-o vreme în care societatea noastră așteaptă claritate, stabilitate și solidaritate, rolul dialogului între culte primește o importanță specială. V-am văzut adesea lucrând cu tact, cu răbdare și cu respect în relația cu ceilalți lideri religioși, cu acele comunități care alcătuiesc mozaicul vieții religioase din România. Ați dovedit că apropierea nu se construiește prin declarații, ci prin gesturi concrete, prin disponibilitatea de a sta față în față, prin curajul de a numi rănile și prin dorința sinceră de a le vindeca. Astăzi, mai mult decât oricând, avem nevoie de această atitudine: de a depăși tensiunile moștenite, de a cultiva încrederea, de a ne oferi unii altora iertare și bunăvoință, nu ca un exercițiu retoric, ci ca o datorie față de binele comun. Atunci când cultele din România își unesc vocile — în apărarea demnității umane, în sprijinirea familiei, în educație, în acțiunile sociale — puterea lor este reală, credibilă și binefăcătoare.
Preafericirea Voastră, la acest nou început doresc să vă asigur de prețuirea pe care o port Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică — o prețuire născută din respectul față de istoria ei, față de martiriul ei și față de contribuția ei neîntreruptă la cultura și spiritualitatea românească. Secretariatul de Stat pentru Culte va rămâne un partener în proiectele sociale, culturale şi educaționale pe care le veți continua sau iniția, având conștiința cǎ împreună putem sluji binele comun.
În mod special, ne dorim și îmi doresc să vedem finalizată Catedrala Martirilor și Mărturisitorilor Secolului XX din Cluj-Napoca, care va deveni nu doar un simbol al recuperării istoriei, ci un loc al afirmării identității greco-catolice într-o lume și într-o Românie europeană, deplin angajată în valorificarea pluralismului religios și a spiritualității noastre autohtone.
Vă doresc, în numele meu personal și în numele colegilor mei, să aveți parte de o slujire îndelungată, rodnică și înțeleaptă. Ad Multos Annos!