Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș image

Sfânta Liturghie Arhierească și Prima Împărtășanie Solemnă în Parohia Mediaș IV

asda

Credincioșii Parohiei Mediaș IV – cartier Vitrometan, Protopopiatul Mediaș, s-au unit în rugăciune cu Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, în a doua zi a Sărbătorii Învierii Domnului nostru Isus Cristos, luni 17 aprilie 2023.


Din încredințarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Episcopul Cristian a oficiat Sfânta Liturghie la care au concelebrat Părintele protopop Septimiu Nicula, Părintele paroh Sorin Biriș, Părintele Sorin Muntean, Părintele Vasile Rafa și diaconul Rareș Vestemean. Răspunsurile au fost oferite de catre credincioșii parohiei. 

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa Cristian a transmis comunității salutul și binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Române Unită cu Roma, Greco - Catolică, îndemnându-i pe toți credincioșii să trăiască în armonie cu Creația lui Dumnezeu și în pace și dragoste unii cu alții, amintindu-ne că suntem creați dupa chipul și asemănarea lui Cristos.


Alături de credincioși, a participat la celebrarea liturgică din partea autoritățior locale Primarul Municipiului Mediaș, Domnul Gheorghe Roman.


În cadrul Sfintei Liturghii au primit Prima Împărtășanie Solemnă copiii parohiei: Sofia Bontida, Alexandra Trâmbițaș,  Popa Raluca, Popa Răzvan, Draghita Damian, Banciu Andrei, Opriș Giulia, Langa Alice si Frățilă Karla pregătiți de către doamna preoteasă Adelina Biriș si de Părintele paroh Sorin Biriș.

Vizita arhierească a Preasfinției Sale Cristian în Parohia Mediaș IV s-a încheiat cu o agapă frățească, la care au fost invitați toți participanții.

Cristos a inviat!


A consemnat Pr. Sorin Biriș