Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș image

Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor 2026 la Sanctuarul Arhiepiscopal Major „Sfânta Cruce” de la Stânceni

asda

În sâmbăta din Octava Mondială de Rugăciuni pentru Unitatea Creştinilor, 24 ianuarie 2026, 50 de persoane au fost prezente la momentele organizate la Schitul „Sfânta Cruce” din Stânceni de către Maica Éliane şi cu ajutorul multora dintre participanţi, membri ai Fraternităţii „Sfântul Ilie”.  Deoarece creştinii din Armenia au propus subiectele de meditaţie şi rugăciune pentru Octava din acest an, întâlnirea s-a centrat pe prezenţa creştină armeană în această Fraternitate şi în Transilvania. 

Iată, rezumate, aceste momente:

La ora 13:30, în trapeza schitului, amenajată ca o sală de conferinţe, cu ecran şi video-proiector, a început întrunirea, moderată de Pr. Aurelian Băcilă (greco-catolic, din Târgu Mureş). După rugăciunea de început a fost citit mesajul Preasfinției Sale Mihai, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Bucureşti. Câteva fragmente din acest mesaj: „Deşi roadele rugăciunii pentru unitatea dintre creştini întârzie să apară, nu e mai puţin adevărat că suntem chemaţi să perseverăm în rugăciune. Pentru un creştin adevărat viaţa are sens chiar şi în cele mai covârşitoare condiţii [...] Ne place sau nu, gesturile şi atitudinile de frăţietate sunt parte a vocaţiei creştine […] Ca episcop greco-catolic şi membru al Fraternităţii «Sfântul Ilie», profit de momentul de rugăciune de la Schitul «Sfânta Cruce» din Stânceni pentru a vă exprima recunoştinţa. Pentru străduinţa voastră din totdeauna şi pentru încrederea pe care, zi de zi, i-o arătaţi Domnului, aduc împreună cu voi mulţumire Cerului!” 

După acest moment, Maica Éliane, cu ajutorul unei diaporame de arhivă a Fraternităţii, a prezentat diferite momente şi persoane legate de lumea armeană, legături care continuă şi în prezent. 

A urmat primirea în Fraternitate a patru noi membri: Părintele Bruno Frölich (paroh evanghelic C.A. în Sighişoara şi cadru didactic la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu), Andrei şi Aliodora Cosmovici (soţi greco-catolici din Cluj-Napoca) şi fiica lor Tereza.

Apoi, dl. Puskás Attila, cu studii de teologie şi filologie, preşedinte al Asociaţiei Maghiarilor Armeni din Transilvania şi al Asociaţiei Culturale Armeno-Maghiare din Târgu-Mureş, redactor şef al Revistei Armene din Transilvania, a făcut un rezumat istoric al prezenţei armenilor în Transilvania şi, mai detaliat, în Târgu Mureş, precum şi o prezentare a unui aspect actual al activităţii acestei Asociaţii, respectiv colaborarea culturală cu Comunitatea Evreiască din Târgu Mureş. 

A urmat prezentarea făcută de Pr. Endré Szacács, preot biritual, latin şi armeano-catolic, responsabilul Parohiei armeno-catolice din Gheorgheni, despre aceeaşi etnie, însă dintr-un punct de vedere confesional-eclezial. A fost surprinzător finalul expunerii, evocând figura episcopului armean Minas (începutul sec. XVIII) pentru armenii din Transilvania, despre care documentele vremii nu ar păstra un act al convertirii sale la catolicism la Lemberg (Lviv), ci doar mărturia conştiinţei sale că el nu a fost niciodată despărţit de Biserica Romei.

Ultimul moment din trapeză a fost proiecţia înregistrării vizitei papei Leon XIV în Catedrala Apostolică Armeană din Istanbul (30 noiembrie 2025).

După care ne-am mutat cu toţii în Biserica Schitului, pentru Vecernie (după fotografia de grup pe treptele bisericii). 

Începută la ora 16:00, Vecernia Duminicii şi a Sf. Grigorie Teologul s-a încheiat cu Predica Părintelui Bruno Frölich pe marginea versetului-călăuza pentru Octava din acest an a Rugăciunii pentru unitatea creştinilor: Este un singur trup şi un singur Duh, după cum aţi fost chemaţi la o singură speranţă (Ef 4,4).

La ora 17:00, ultimul punct al întâlnirii, din nou în trapeză, a constat într-o agapă frăţească, pregătită de numeroasele anonime Marta-e, membre sau nu ale Fraternităţii.

A consemnat Pr. Cornel Dîrle, pentru Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș