Memoria Fericitului Cardinal Iuliu Hossu, Episcop martir al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a fost onorată la Paris, în cadrul celei de-a XV-a ediții a Premiului literar al L’Œuvre d’Orient, prin acordarea unei mențiuni speciale volumului Le Saint n°6. L’évêque prisonnier, dedicat vieții și mărturiei sale de credință.
La eveniment a participat Preafericirea Sa Claudiu Lucian Pop, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, venit special din România pentru acest moment dedicat memoriei Fericitului Cardinal Iuliu Hossu. Prezența Întâistătătorului Bisericii Greco-Catolice Române a conferit ceremoniei o semnificație aparte, subliniind actualitatea unei mărturii de credință care depășește granițele României și vorbește astăzi întregii Biserici.
Distincțiile au fost înmânate de Mons. Laurent Ulrich, Arhiepiscop de Paris și Ordinariu pentru catolicii orientali din Franța, în prezența unor importante personalități ale vieții ecleziale, culturale și diplomatice.
Volumul Le Saint n°6. L’évêque prisonnier, publicat de Éditions L’Harmattan, este semnat de cunoscuta scriitoare română Tatiana Niculescu, iar traducerea în limba franceză îi aparține lui Sylvain Audet-Găinar, prezent la ceremonia de la Paris. Cartea evocă, într-o scriitură sobră și profundă, anii de persecuție ai Episcopului Iuliu Hossu și experiența detenției sale în închisoarea de la Sighet.
Titlul cărții trimite tocmai la încercarea regimului comunist de a reduce identitatea Episcopului la un simplu număr de deținut. În spatele acelui număr s-a aflat însă un om a cărui libertate interioară nu a putut fi înfrântă. Lipsit de libertate, supus umilințelor și privațiunilor, Fericitul Iuliu Hossu a rămas neclintit în credință și în comuniunea cu Biserica Catolică.
Prin paginile volumului, cititorului francez îi este descoperită astfel una dintre marile figuri ale martiriului creștin din Europa secolului al XX-lea: Episcopul Marii Uniri de la 1918, devenit apoi mărturisitor al credinței în temnițele comuniste și ridicat la cinstea altarelor de Papa Francisc, la Blaj, în anul 2019.
Momentul dedicat Fericitului Cardinal Iuliu Hossu a fost onorat și de prezența Excelenței Sale doamna Ioana Bivolaru, Ambasadoarea României în Republica Franceză, mărturie a dimensiunii nu doar ecleziale, ci și culturale și istorice pe care figura Cardinalului martir o are pentru România.
Preafericitul Părinte Claudiu a fost însoțit de pr. Alin Cîndea, noul rector al Misiunii Greco-Catolice Române din Paris, prezența comunității române greco-catolice din capitala Franței înscriindu-se firesc în acest moment de cinstire a celui care rămâne una dintre figurile emblematice ale Bisericii Române Unite cu Roma.
Ceremonia s-a desfășurat în prezența doamnei Céline Guillaume, președinta La Procure și președinta juriului, a domnului Jean-Yves Tolot, președintele L’Œuvre d’Orient, precum și a Mons. Hugues de Woillemont, directorul general al L’Œuvre d’Orient.
Din juriu au făcut parte personalități cunoscute pentru activitatea lor dedicată cunoașterii și promovării creștinilor orientali: Christian Chesnot, jurnalist la France Inter; Antoine Fleyfel, directorul Institut des chrétiens d’Orient; Céline Guillaume, președinta juriului; Anne-Bénédicte Hoffner, fost jurnalist la La Croix; Christian Lochon, membru al Académie des Sciences d’Outre-Mer; și Marine de Tilly, critic literar la Le Point.
Prezența Preafericitului Claudiu la Paris a transformat recunoașterea literară a volumului într-un adevărat moment de memorie eclezială. Fericitul Cardinal Iuliu Hossu nu aparține doar istoriei unei Biserici persecutate, ci patrimoniului spiritual al întregii Biserici Catolice și memoriei Europei.
Refuzul său de a-și abandona credința și comuniunea cu Roma, în ciuda anilor de detenție, izolare și presiuni, continuă să vorbească despre libertatea conștiinței, fidelitate și speranță. Celebrele sale cuvinte, „Credința noastră este viața noastră”, concentrează o existență întreagă transformată în mărturisire.
Prin Le Saint n°6, memoria Fericitului Cardinal Iuliu Hossu ajunge astăzi la un public francofon mai larg, iar recunoașterea acordată la Paris confirmă forța universală a mărturiei sale: aceea că, atunci când omul rămâne înrădăcinat în Dumnezeu, nici persecuția, nici închisoarea și nici încercarea de a-i șterge identitatea nu îi pot lua adevărata libertate.
Sursa: Eparhia de Cluj-Gherla