Duminică, 9 iulie 2023, Duminica a V-a după Rusalii (Vindecarea demonizaților din ținutul Gadarenilor), în biserica Ursulinelor din Sibiu, a fost omagiat Mons. Pompei Onofrei, Praelatus Honorarius Sanctitatis Suae, la împlinirea a 25 de ani de la mutarea la Casa Tatălui Ceresc. La eveniment au participat Excelența Sa Klaus Werner Iohannis, Președintele României, și Excelența Sa Carmen Iohannis, Prima Doamnă a României.
Duminică, 2 Iulie 2023, a IV-a Duminică după Rusalii, cu binecuvântarea Preafericirii Sale Cardinal Lucian, Preasfinția Sa Claudiu, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla, împreună cu Preasfinția Sa Cristian, Episcopul Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș s-au aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfântul Petru” – Brașov I, păstorită de Pr. Vicar administrativ și Protopop Flavius Florea.
Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel reprezintă pentru credincioșii catolici de pretutindeni un moment de comuniune și de conștientizare a legăturii de credință cu Roma, locul martiriului celor doi apostoli, fundamente ale credinței și exemple de trăire radicală a convertirii, urmare a întâlnirii cu Isus Mântuitorul.
Duminică, 25 iunie 2023 (Duminica a III-a după Rusalii - Despre grijile vieții), în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, cu binecuvântarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și prin punerea mâinilor Preasfinției Sale Cristian Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, diaconul Andrei-Marian Șerb a fost hirotonit preot, devenind un nou lucrător în Via Domnului.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, Preasfințitul Părinte Cristian Crișan, Episcop auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Greco-Catolică Petea, Protopopiatul Sărmașu, județul Cluj, sâmbătă 24 iunie 2023, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul.